De ce amintirile dor?

Zilele acestea stand seara la calculator si ne stiind ce sa mai caut pe net, pe neasteptate mi-au venit in minte anii de scoala ce i-am petrecut la Bucuresti. Am inceput sa ma gandesc la colegii si prietenii mei. Unul din ei Pe nume Dorel Singeorzan a reprezentat ceva deosebit in viata mea din acea perioada, as putea spune ca prin el viata mea a capatat un sens atunci, un sens care ma influenteaza si astazi in bine. - Datorita acelui om, atunci am ajuns sa invat cate ceva despre Dumnezeu ba am luat si hotararea de a ma inscrie intr-un cult crestin - biserica Penticostala-. Astazi nu mai frecventez nici un cult, cu toate caci credinta mea in Dumnezeu a ramas adanc inradacinata in sufletul meu. Problema este ca eu am ajuns la concluzia ca Dumnezeu este mai mult decat se prezinta prin predicile unor oameni, ca Adevarul si Dragostea nu trebuie absolutizate deoarece ele se raporteaza la individ si anume ca fie care din noi avem un adevar propriu si un anumit mod de a iubi, am ajuns la concluzia ca omul trebuie sa aiba o cale de mijloc in lumea aceasta, pe care sa o urmeze, Sa nu fie atasat de nimic, asemeni unui automobil care a pornit catre o destinatie; daca soferul tine drumul drept si este atent sa nu se loveasca de una din marginile drumului va reusi sa ajunga la destinatie cu bine. Bine inteles mai am si nedumeriri si incertitudini vizavi de anumite lucruri dar nu le expun acum aici, o voi face poate altadata.
Dar sa revin la acel prieten: Gandindu-ma asa, i-am scris numele pe Google si am dat de el. O multine de amintiri au inceput sa imi napadeasca mintea. Regretul ca anii au trecut sa instalat in sufletul meu, Cu toate ca stiu si pot sa il tin departe; insa nu vreau asta asa ca nu i-am opus rezistenta si i-am dat voie sa ma cuprinda. Ma gandesc ca poate candva ne vom intanli cu toate ca este aproape imposibil, El este undeva in America pe malurile Pacificului iar eu aici in nordul Romaniei. Senzatia de neputinta i-mi provoaca o durere sufleteasca si sunt trist ca oameni care se iubesc stau separati de timp si spatiu pe aceasta planeta. Au trait o perioada impreuna si se despart pentru a nu se mai intanli.

De vorba cu timpul

Tu treci ireversibil peste mine, iar seara ma prinde cu gandurile imprastiate aiurea. Tu nu ma lasi niciodata sa spun, -Gata am terminat, pentru ca mai este si-un maine si apoi iarasi un maine, iar eu am mereu ceva de facut. Ma doare ireversibilitatea ta implacabila, si gandul ma doare ca treci peste tot universul, ca treci peste anotimpuri, peste florile primaverii si peste zapezile ernii. Pomul incolteste, omul se naste si tie nu-ti pasa ca si pomul si omul imbatraneste si moare. Parfumul florilor dureaza o clipa, iar frunzele toamna se clatina-n vant. De ce taci? Spune-mi, tu esti vesnic? Sau poate ca de aceea taci, ca si tu ai o viata a ta care trece. Poate taci ca si pe tine te doare ca un alt Timp trece peste tine timp al meu.

Imi pare asa ciudat

Îmi pare aşa ciudat
C-avem atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nui decât o picătură
Între acest moment şi celălalt.

Si-mi pare trist si fara de-nteles,
Ca nu culegem flori,ca nu iubim.
Că nu privim la cer mai des
Noi, care atât de repede murim.

Opreşte-te o clipă dragul meu,
Din goana ta nebuna
Şi uite-te în jurul tău,
Să vezi că viaţa poate fi mai bună.

Să ştii că vreme multă n-ai,
În astă lume să trăieşti
Şi vei lăsa în urmă tot ce ai,
Aşa că-nvaţă să iubeşti.


Aceasta poezie am facut-o in urma unei iesiri in oras. Intrasem intr-un magazin si undeva pe un perete era scris un mesaj format din cateva randuri. Aceste randuri mi-au dat inspiratia de a face aceasta poezie care sper sa va faca sa priviti si sa ganditi viata intr-un mod cu totul si cu totul special. E viata mea si e viata voastra, de aici apar diferentele si modurile de a fi ale fiecarui individ.

A incetat din viata unul dintre titanii ANR Botosani IOAN TODEANCA

O zi indoliata pentru nevazatorii din Botosani

Un telefon a sunat inca de dimineata, parca nu imi venea sa ma dau jos din pat pentru a raspunde. Totusi m-am dat jos si am raspuns. Era un coleg care mi-a spus ca asta noapte a incetat din viata Ioan Todeanca in urma unui stop cardiac. Nu imi venea sa cred, am crezut ca e doar o gluma proasta dar mai tarziu alte doua telefoane au confirmat ceea ce eu nu voiam sa cred. Deci era adevarat. A plecat dintre noi unul dintre cei mai buni activisti ai organizatiei noastre. Un om de o deosebita valoare ce avea un bagaj impresionant de cunostinte in toate domeniile, cultura, sport, muzica, teatru etc. etc. A purtat si el pe umerii sai alaturi de alti oameni de valoare din filiala noastra activitatile prin care aceasta institutie a stat mereu la loc de cinste in randul tuturor filialelor din Romania. Numele sau era cunoscut pe toate meleagurile. In orice oras te-ai fi dus si ai fi dat de nevazatori majoritatea dintre ei afland ca esti din Botosani, te intrebau instantaneu de Ioan Todeanca. A ocupat dealungul vetii nenumarate locuri I la diferitele activitati locale si nationale. Ultimul sau loc I, la obtinut in decembrie 2008, cu ocazia desfasurarii la Botosani a finalei nationale de interpretare muzicala unde a participat ca membru al tarafului de muzica populara al filialei. Astazi Ioan Todeanca a devnit istorie pentru institutia noastra, o istorie de care fiecare membru al filiale va fi mandru, caci numele sau va ramane adinc sapat in sufletele noastre. De astazi noi nevazatorii din Botosani am devenit mai saraci cu o enciclopedie umana care a contribuit pe deplin la bunul mers al acestei institutii pana in ultima sa clipa. De acum Vom spune mereu Dumnezeu sa il ierte si fiei tarana usoara. DUMNEZEU SA IL IERTE.

Zile de neuitat la Hunedoara

Uneori e greu sa explici in cuvinte anumite intamplari sau fapte ce se petrec in viata ta sau a mea, totusi merita sa incerci sa o faci, daca simti acest lucru. Stateam si ma gandeam cum as putea incepe aceasta povestire ce am trait-o cu cateva zile in urma cu ocazia desfasurarii finalei Campionatului National de sah destinat nevazatorilor si mi-a fost greu sa gasesc cuvintele prin care sa o pot face.
Un Noiembrie calduros ca de vara ne-a intampinat din primul moment al sosirii noastre in fostul oras al siderurgiei romanesti, acolo unde cu ani in urma mii si mii de tone de minereu, dadeau nastere celui mai important metal cu care omenirea a reusit sa calce pe calea progresului spre civilizatie, dar care din pacate astazi a devenit doar un colos de amintiri din vremurile, cand oamenii misunau in juru-i asemeni unui furnicar. E vorba de Hunedoara oras tacut acum, cu ameni pe fruntea carora se citeste inca parerea de rau a timpurilor in care orasul lor era unul dezvoltat economic si care acum se zbate si el pentru supravetuire, asemeni marilor centre industriale de odinioara ce ar fi putut cu putin interes sa treaca pragul schimbarilor politice din 89 altfel de cat acum. Dar las aceste probleme pe seama celor competenti si ma voi referi aici doar la oamenii pe care i-am intanlit noi sahistii acolo, la atitudinea, atentia si ospitalitatea cu care ne-au primit si cu care ne-au insotit in toata perioada sederii noastre printre ei. Daca as face o ierarhie anume probabil as gresi si nu vreau asta, pentru ca toti ce pe care noi i-am numit gazde , au fost mai mult decat atat, au fost oameni, colegi prieteni. Nu a existat macar un moment in care cineva sa spuna ca nu ii convine ceva. Daca e sa incep cu cineva atunci o fac in primul rand cu angajatele de la receptie; Andra si Anca, doua fete extraordinare, care au dat dovada de o atentie desavarsita fata de noi. In fiecare dimineata ele erau acolo, acolo alaturi de noi, oferindu-ne cafea sau ceai din partea casei. Patronul pensiunii „STADION” pacat ca nu stiu numele sau, dar il stie el si pentru mine, a fost la randul sau un Om care a stiut in permanenta sa fie acolo cand am avut nevoie de dansul. La fel si personalul de la bucatarie si aici as numi-o pe Edyt. Din partea organizatorilor Toti au fost la inaltime incepand cu presedintele filialei Alba-Hunedoara dl. Butu ioan, Dl. Nicu oameni cu care ne-am intretinut si la o palinca, la un vin sau o bere. Doi oameni de suflet care stiu sa faca buna dispoziti din orice. Cand te astepti mai putin ei fac o gluma si uiti de toate problemele ce le ai. Stiu sa te molipseasca cu umorul lor si mai mult, te fac sa nu iti para rau ca i-ai cunoscut. D-na Simona la fel un om extraordinar care la randul sau nu a pregetat nici o clipa sa fie alaturi de noi si sa traiasca la intensitate maxima tensiunea de concurs pe care noi unii din combatanti o capatam cu ocazia unei nereusite. Ea era acolo pentru a ne ridica moralul si a ne da forţa pentru meciul urmator.
O intensitate de oameni adevarati, la metru patrat cum rar gasesti in romania asta a noastra plina de nevoi si griji. Va multumim domnilor, domnisoarelor si doamnelor gazde pentru tot ce ati facut pentru noi.

Cezar Vieru

Campionatului National Individual de Sah (Nevazatori) 2008

In sfarsit anul acesta am reusit sa particip la semifinala de sah a Campionatului National destinat deficientilor de vedere. Competitia sa desfasurat la Felix in perioada 1 - 7. 09. 2008. Dupa o absenta de doi ani nu am plecat cu gandul calificarii in finala cum faceam in alte dati. Am vrut sa mai evadez putin din cotidian si sa ma reintorc la pasiunea mea sah-ul care reprezinta un punct de reper in ce priveste modul meu de a fi. Nu vreau sa va relatez istoria sah-ului in viata mea pentru a nu va plictisi, asa ca ma voi referi doar la concurs. In data de 1 sep dimineata, ne-am imbarcat trei botosaneni in trenul ce ne ducea catre Oradea. Impreuna cu mine au mai participat dl. Bunduc Neculai, fostul presedinte al organizatiei noastre si Tudorel Tupilusi actualul presedinte. Drumul a fost lung si obositor, caldura de afara combinata cu mirosul toaletei din capatul vagonului era insuportabila. Pentru a trece timpul mai repede am mai jucat cateva partide de sah. Abia asteptam sa mai ajunga trenul in cate o statie pentru a fugi la usa vagonului sa i-mi aprind o tigara. In sfarsit cu o intarziere de jumatate de ora, de parca nu au fost de ajuns caldura si mirosul din tren am coborat la orele 18:30 in Oradea unde ne asteptau gazdele care ne-au dus cu autocarul in Felix. M-am intanlit cu vechii prieteni si combatanti, cu care am discutat si am schimbat impresii. Ziua urmatoare concursul a inceput la ora 9, runda in care am pierdut la un baiat din Neamt, o partida pe care am dominat-o din deschidere pina in final, insa totul sa naruit cand am dat un turn si a trebuit sa imi felicit adversarul. dl. Bunduc a castigat iar Tudorel a pierdut si el. Prin runta a VI-a atat eu cat si dl. Bunduc aveam cate 3,5 puncte, iar Tudorel 4, el fiind mai slab cotat decat noi. In pauzele dintre runde, care sau jucat cate doua pe zi mai ieseam la plimbare. Seara masa o serveam la o terasa langa piata unde canta o formatie locala. Am ramas placut impresionat de folclorul din zona dar si de baietii care interpretau piesele. O piesa mi-a placut in mod special cum a fost interpretata, "La moara la Niculai", abia asteptam sa vina seara sa o reascult. Gazdele noastre au fost mereu la inaltime si in permanenta atente cu noi in frunte cu dl. Puiu Boit si poetul George Vidican. Ei ne-au facilitat si dreptul de a putea face in fiecare seara baie in piscinele cu apa termala. Una cate una zilele sau scurs si a venit si finalul concursului. Din cele 15 locuri calificante in finala ce va avea loc la Geoagiu Bai incepind cu data de 2 noiembrie, eu am obtinut locul 10 si dl. Bunduc Neculai locul 13 amandoi cu acelasi numar de puncte 5,5. Tudorel a fost si el pe aproape daca nu ma insel cu 4,5 puncte. Una peste alta a fost un turneu frumos, iar dincolo de competitia in sine a fost faptul ca am reusit sa ne intanlim din nou, colegi si prieteni de pe toate meleagurile patriei noastre